joi, 27 decembrie 2012

Antrenament alternativ iarna

Sper ca v-ati simtit bine de Craciun, iar cozonacii au fost buni, mai urmeaza petrecerea de revelion dupa care ne luam o foaie si un pix si ne gandim ce vrem de la 2013. Pentru cei care au asteptari mari de la ei, trebuie sa isi faca temele din timp. Inca nu e tarziu, desii pregatirea pentru noul sezon incepe din decembrie chiar noiembrie pentru unii. Asadar nu e tarziu nici daca incepeti in ianuarie.

De ce sa ne antrenam iarna ? Pentru ca adversarii nostrii o fac, iar daca nu facem nimic vom pierde startul, oferindu-le un avantaj. Chiar daca sezonul incepe in primavara este absolut necesar sa va pastrati o forma fizica buna in timpul anotimpului rece.

In continuare va voi prezenta cateva dintre sporturile alternative pentru pregatire, pe care am inceput sa le practic cam din octombrie.

Cu totii stim ca principalul sport alternativ care ne ajuta sa ne mentinem tonusul muscular si este si intr-un mediu placut este:

1. FITNESSUL


Prima oara cand m-am inscris la o sala de fitness acum 2 ani i-am spus instructorului ca vreau sa imi dezolvt in special picioarele (pt ca asta ma interesa), el insa imi spunea ca trebuie sa dezvolt tot, si nu prea il bagam in seama, respectam programul lui insa abea asteptam zilele cand faceam picioare. Ulterior am ajuns sa inteleg cata dreptate avea. Mtb nu inseamna numai picioare, daca spatele meu nu este dezvoltat pentru a suporta stresul din timpul concursurilor, daca bratele imi obosesc repede pe coborare, etc.

MTB inseamna sa iti dezolvti tot corpul. Unii spun ca sexul este sportul care iti incoarda toti muschii, eu cred ca mountainbike-ul :). Asa ca mergeti la sala si lucrati corect si incet fiecare parte a corpului. Jucati-va cu toate aparatele, dar stabiliti-va un numar de repetari nu faceti aiurea, cu siguranta instructorul de la sala va poate ajuta mai bine sa va stabiliti un program. Un articol din care va puteti inspira si care prezinta un program in acest sens gasiti aici : http://www.instilulmeu.ro/cum-sa-ai-un-program-de-fitness-complet-cu-ajutorul-corpului-tau/

2. INOTUL

Am inceput din octombrie sa merg din cand in cand la bazin, iar acum cand voi reveni in Timisoara mi-am propus sa merg 3 zile pe saptamana, iar in celelalte 3 fitness + 1 zi pauza.

Inotul este o activitate care iti va aduce o multitudine de beneficii, de la cele fizice pana la cele mentale si sociale. Inotul iti ofera un excelent antrenament cardiovascular si de asemenea iti tonifica musculatura, te ajuta sa slabesti si iti fortifica plamanii.



Cand faci sporturi "pamantene" precum alergatul, aerobicul sau ridicatul greutatilor, iti soliciti foarte mult articulatiile si sistemul muscular. Inotul nu iti forteaza articulatiile, din contra, este considerat o activitate cu risc scazut de injurii

3. SKI si SKIUL DE TURA



Spre deosebire de inot, skiul este considerat de catre doctori drept sportul cel mai riscant la incidente. Cu toate acestea, cei care practica mtb stiu sa isi asume riscul , face parte din viata noastra zilnica.
Skiul iti solicita in principal picioarele. Dupa o zi de skiat esti rupt. Pe langa asta este un sport frumos pe care il practici cu prietenii. E placut: la munte, la un vin fiert, aer curat, numai bun in sezonul sarbatorilor.

Tot aici, mult mai util este skiul de tura, care este mult mai util in pregatirea formei picioarelor si rezistentei lor pentru noul sezon.






4. ALERGATUL/JOGGING

Unul din cele mai simple, pe care oricare il puteti practica. Personal mi-am propus sa imi fac timp in zilele viitoare de cateva sesiuni de jogging.


Foarte important: Sa nu alergati pe strada, pe beton, deoarece dauneaza genunchilor. Incercati pe cat posibil sa alergati pe pamant, pe stadion unde suprafata nu este asa dura. Ideal ar fi pe deal, pentru ca acumulati si diferenta de nivel.

5. FOTBALUL

Personal Incepand cu mijlocul lunii octombrie am inceput sa joc fotbal cel putin odata pe saptamana, 1-2 ore. Este bun pentru ca te mentine in forma alergand continuu si este si placut, mai ales in compania prietenilor.

6. SPINING sau TRAINER

Stiu ca nu e prea placut, insa daca lasati un geam deschis sau va puneti trainerul in curte cred ca nu veti transpira prea mult si va fi un antrenament util pentru mentionerea musculaturii si rezistentei.

                                                ( Nino Schurter in curtea sa)

7. Orice altceva ce va trece prin minte si include miscare: dansuri, catarat,basket, etc.

Nu uitati sa faceti stretching . Odata cu dezvoltarea musculaturii o sa pierdeti din flexibilitate si acest lucru poate crea probleme musculare si de tendoane in timpul cursei. Stretching-ul este o parte importanta a antrenamentului.Previne carceii si crampele.

Nu in ultimul rand, sa nu uitati sa va alimentati corespunzator. Vor mai urma articole pe subiectul alimentatiei. De asemene te rog sa imi scri intr-un comentariu ce subiect ai dori sa abordez in viitoarele postari si voi tine cont de parerea ta !

Multumesc !
Ne vedem la anul care sper sa ne gaseasca in forma, La multi ani !

vineri, 14 decembrie 2012

Iarna asta e usor sa castigi cu Isostar West Romania !

Mai e putin pana in data de 20.12.2012, o data unica si cu semnificatie, care inseamna evolutie pentru toti dintre noi. Acum te invit sa evoluezi alaturi de Isostar West Romania, care pune la bataie in prag de sarbatori un intreg pachet de 10 premii in valoare de 200 de lei. Poti castiga acest premiu numai daca te inscrii la concursul de pe pagina de facebook Isostar West Romania..  

Cert este ca in 22 decembrie pachetul Isostar va aunge la unul dintre voi, TU decizi daca va ajunge la tine sau nu.

Oricare dintre voi poate castiga prin cel mai simplu mod, in doar 3 pasi:

               1.  Postezi o poza cu tine in timp ce faci sport pe pagina de facebook Isostar West Romania

               
              2.  Dai share la poza ta si iti pui prietenii sa dea like la pagina Isostar West Romania si la poza ta.
               3.  Dupa 6 zile,timp in care ai adunat cele mai multe like-uri, raspunzi corect la o intrebare si Mosul vine la tine cu pachetul de la Isostar
Avand in vedere ca multi dintre noi pierdem o groaza de timp pe facebook zilnic, acum e momentul sa pui facebook-ul sa faca ceva util pentru tine in timp ce iti vezi de treaba ta.

Concursul va consta in 2 etape:

ETAPA 1 se va desfasura in perioada 15 decembrie - 21 decembrie. Concurentii trebuie sa posteze pe pagina facebook Isostar West Romania o poza ( sau mai multe ) in care sa se afle in timpul unei activitati sportive (ciclism,fotbal,tenis,innot,handbal,sala de fitness,etc) Orice activitate sportiva. Toate pozele vor intra in concurs. Primele 5 poze care inregistreaza cele mai multe like-uri, sambata 21 decembrie ora 22 intra in finala ( un concurent va intra in etapa 2 cu o singura poza ).Atentie, prietenii vostri care vor da like la pozele din concurs, trebuie neaparat sa dea like mai intai la pagina de facebook Isostar West Romania altfel like-ul la poza nu va fi luat in considerare.

ETAPA 2 ( finala ):

Pe 22 decembrie 2012  in intervalul orar 14.00 - 16.00 va fi postata o intrebare pe pagina facebook Isostar West Romania. Primul dintre finalisti care raspunde corect la aceasta intrebare, va fi desemnat castigator.

Premiul consta intr-un Isostar DeLuxe Winter Pack – pachet special conceput pentru intarirea fizica pentru noul sezon 2013 si anume:
.
•  NOU! 1 x Isostar long Energy Endurance - Gama destinata sportivilor de anduranta, ce prelungesc rezistenta la efort intens si prelungit.
•  1 x Pudra Hydrate & Perform Orange 400g - pentru prepararea bauturii izotonice si energizante.
•  3 x High Energy Bar Multifruct
•  1 x Hydrate & Perform Sport Drink Orange 250ml.
•  1 x Prosop Isostar
•  1 x Sapca Isostar
•  1 x Bidon Isostar Silver Edition
•  1 x Voucher Compressport cu reducere 20 % la orice produse compressport
•  1 x Ghid de nutritie Isostar

Castigatorul va fi anuntat pe pagina facebook Isostar West Romania http://www.facebook.com/IsostarWest?skip_nax_wizard=true# si va fi contactat de echipa Isostar West Romania pentru a i se inmana premiul. Daca cel care va castiga nu poate fi contactat in maximum 2 zile, va fi desemnat castigator a doua persoana care a raspuns corect in cel mai scurt timp.  Premiul va  fi expediat prin curier la adresa indicata de castigator in maximum 1 saptamana de la incheierea concursului.


miercuri, 12 decembrie 2012

Fii pe faza week-endul asta ! Iti pregatesc o surpriza !

Azi la dus, dupa antrenament, mi-a venit o idee interesanta despre care vei afla foarte curand, pe blog, mai exact week-endul ce vine.


Pentru a fi sigur ca nu ratezi nimic, te poti abona la blog din partea de sus a blogului, iar astfel vei fi si la curent cu viitoarele evenimente si proiecte care sunt in planul meu, precum si calendarul, unde mergem in fiecare weekend la concurs in anul ce vine,mai poti gasi sfaturi utile din lumea sporturilor si articole care te pot ajuta sa evoluezi ca sportiv sau de ce nu sa incepi sa fii unul daca pana acum nu te-ai gandit la asta.


Spor ! si nu uita sa fii cu ochii pe blog, iarna e plina de zapada, vin fiert, mere la cuptor cu scortisoara si....cadouri !







luni, 3 decembrie 2012

De ce nu esti la potentialul tau maxim ?

De ce nu esti la forma ta cea mai buna ? Sa ai rezultatele cele mai bune, sa rupi concurenta sa mananci pe paine informatia.

Ce scuza ai ?
 E prea tarziu? prea rece, sunt prea buni adversarii, ei au ceva ce tu nu ai ? ti-e prea lene, azi nu?
 poate maine ?
Asta nu-i de tine sau n-o sa reusesti niciodata ?
N-ai timp ?
Ce-ti lipseste si nu poti atinge sub nicio forma ?

Parerea mea e ca ai totul si daca nu crezi asta, atunci imagineaza-ti cum ar fi viata ta fara mana stanga, sau fara un picior, sau doar fara degetul mare de la mana dreapta...sau cum ar fi asa :



Scrie-mi intr-un comentariu sa vedem toti ce scuza mai ai acum ?

Sfatul meu e sa iti iei 5 minute si fi recunoscator pentru tot ce ai.

joi, 15 noiembrie 2012

Suplimente nutritive pentru refacerea sportivilor de anduranță

Suplimente nutritive pentru refacerea sportivilor de anduranță

În sporturile de anduranță, așa cum este și maratonul, suplimentele nutritive nu sunt folosite cu aceeași frecvență (și îndârjire) ca în alte sporturi, în special cele ce presupun dezvoltarea masei musculară. Asta nu înseamnă că maratoniștii sau alți atleți din sporturile de anduranță nu ar putea beneficia de pe urma utilizării unor produse din categoria suplimentelor nutritive.

Sigur, alimentația rămâne baza, însă în multe situații se impune administrarea unor suplimente nutritive pentru a acoperi necesarul zilnic, în special în cazul sportivilor de performanță care fac volum mare de antrenament (5-600 km pe lună sau chiar mai mult). Pentru sportivii amatori, care au un volum relativ mic de antrenament (adica ceva de genul 100-200 km/lună) nu se impune utilizarea unor suplimente nutritive decât eventual în perioadele pre și post competiționale. În săptămâna imediat după un concurs de alergare pe distanțe lungi este binevenit un complex de antioxidanți, pentru că așa cum o arată o mulțime de studii, în primele zile se instalează o reducere a capacității de apărare a organismului și crește frecvența infecțiilor aculte ale căilor respiratorii superioare.
O să vă povestesc despre un studiu publicat în IJSNEM, care a investigat efectele administrării postefort a unui complex de suplimente nutritive conținând carbohidrați, proteine și antioxidanți.

În acest studiu s-a urmărit nivelul creatinkinazei, evoluția durerii musculare și performanța la o cursă cross-country.
Creatinkinaza este o enzimă foarte importantă în organism. Se găsește în toate celulele, însă în cantități importante în celulele musculare, pentru că este implicată în producerea de energie – ea scindează molecula de fosfocreatină, refăcând rapid moleculele de ATP, cele care cedează energia necesară contracției musculare. După eforturile de lungă durată, așa cum este alergarea unui maraton sau alergarea în pantă, la nivel muscular apar leziuni la nivel microcelular, ceea ce face ca bună parte din conținutul celular să ajungă în circulație. În acest fel crește și nivelul creatinkinazei, care este măsurat prin probe de laborator. După o perioadă de câteva zile de la încetarea efortului, nivelul acestei enzime se reduce până la valori normal. În paranteză fie spus, creatinkinaza crește în sânge și în cazul unui infarct de miocard, fiind una dintre enzimele care se dozează în regim de urgență, pentru a stabili un diagnostic.

În studiul despre care vorbeam au fost incluși în studiu 23 de alergători. Ei au primit fie o cantitate de 10 ml/kgcorp de soluție de carbohidrați, fie aceeași cantitate de soluție de carbohidrați, proteine și antioxidanți, imediat după antrenament, timp de 6 zile. După o perioadă de 21 de zile, subiecții au primit din nou suplimentele, însă de această dată cealaltă variantă față de prima administrare. După fiecare astfel de perioadă de administare a suplimentelor, ei au participat la o cursă de cross-country, unde l-au fost monitorizat timpul final.

S-a constatat faptul că de fiecare dată când au primit soluția de carbohidrați + proteine + antioxidanți, nivelul creatinkinazei a fost semnificativ mai redus, la fel și percepția durerii musculare. În periodele dintre testări aceste nivele erau similare. Nu s-a constatat nicio diferență în privința performanțelor sportive între cele 2 administrări diferite de suplimente nutritive.

S-a făcut totuși o altă observație interesantă: alergătorii care aveau un număr mai mare de kilometri alergați pe lună au avut un răspuns mai bun în privința nivelului de creatinkinază și a performanței sportive, după administrarea combinației de carbohidrați, proteine și antioxidanți (în comparație cu alergătorii care se antrenau mai puțin).
Concluzia acestui studiu este că prin administrarea postefort a unei combinații de suplimente nutritive, care să aducă împreună carbohidrați, proteine și antioxidanți se reduce gradul în care musculatura este afectată de antrenament, ceea ce ar putea favoriza performanțele sportive la alergătorii cu volum mare de antrenament.

Nu este greu de introdus în alimentația zilnică a unui astfel de cocktail. De exemplu, administrând zilnic 30-50 g de concentrat proteic Isostar Powerplay (care are o concentrație de 90% proteine plus o serie de minerale) și 2 batoane Isostar HighEnergy, sportivul își poate asigura partea de proteine și carbohidrați. La acestea poate adăuga un produs cu antioxidanți (există foarte multe astfel de produse pe piață, de exemplu MegaProtect4Life, XanthoPlus și Resveratrol Plus de la CaliVita).

 Un sportiv care a simțit pe pielea lui nevoia de a utiliza suplimente nutritive este Andrei Gligor, despre care am mai povestit pe blog. El aleargă în medie 15 km pe zi pentru a însuma 3600 km până în februarie.

vineri, 9 noiembrie 2012

Mergem la plimbare?

Dacă n-ar fi și o bicicletă prin preajmă, aș spune că avem de-a face cu o fotografie de piți. Cu bicicleta, însă, se schimbă lucrurile. Se transformă totul într-o invitație la plimbare pe bicicletă, nu?


Have a nice ride !

duminică, 4 noiembrie 2012

Baza nutritiei sportive


Cu totii stim ca nutritia joaca unul din cele mai importante roluri in viata sportiva. O nutritie echilibrata pe tot parcursul anului asigura o toleranta perfecta pentru activitatile sportive de orice gen ar fi, de asemenea poate contribui la imbunatatirea performantei si favorizeaza recuperarea dupa sesiunile de antrenament.

Asa cum v-am prezentat intr-un post anterior legat de nevoile calorice pe care le avem fiecare zilnic, recomandarea pentru oamenii sedentari este de aproximativ 2200 kcal/zi pentru femei respectiv 2700 kcal/zi pentru barbati.

In ceea ce priveste oamenii activi, in timpul zilelor de antrenament cerintele calorice cresc de la 2800 pana la 3500 kcal in functie de sport, pentru sporturile de rezistenta se poate ajunge si pana la 5000kcal.

Caloriile sunt obtinute de 3 elemente din dieta noastra : carbohidratii, proteinele si lipidele. Pentru a acoperii aceste nevoi discutate mai sus, se aplica urmatoarele principii alimentare:

-Bauturi: Bea apa de cate ori ai ocazia, cel putin 1,5 litri pe zi

-Fructe si legume: 4-5 portii de fructe pe zi.

-Carne/peste/oua/:2-3 portii 

-Lactate: 3-4 portii

Consumul produselor grase si dulciurilor trebuie sa fie limitat.



Aportul de Carbohidrati, care este cel mai important in activitatea noastra.
In timpul exercitiilor musculare, corpul are nevoie de combustibil, cum ar fi glucoza si/ori acizii grasi pentru a fi transformate in energie mecanica si a face fata efortului. Glucoza e furnizata de carbohidrati si este combustibilul preferat pentru a furniza energie muschilor.
Corpul poate inmagazina o cantitate precisa de glucoza sub forma glicogenului, in structurile musculare si in ficat.
Resursele de glicogen ale corpului sunt relativ reduse (250 pana la 400 g ) si practic sunt epuizate dupa 30-90 minute de exercitii,in functie de intensitatea acestora. Scaderea glucidelor din sange dupa exercitii este binecunoscutul sentiment de foame sau "ramolire",in termeni specifici.

Aportul de lipide. Acizii grasi (componente ale lipidelor) pot fi de asemenea folositi de corpul nostru pentru a produce energie; acizii grasi utilizati cel mai des se gasesc in tesutul adipos. Ei iau locul carbohidratilor in exercitiul prelungit sau moderat intens.

Daca exercitiul dureaza 30 min, doar 10% din energie e furnizata de lipide.
Daca exercitiul dureaza peste 3 ore, atunci procentul este de 60% din energie, furnizat de catre lipide.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Antrenamentul de rezistenta si 2 secrete esentiale in sport !

Ciclismul este un sport care se bazeaza in mare parte pe rezistenta. Fie ca este vorba de urcari, care necesita forta sau de teren plat, care necesita viteza, rezistenta este calitatea de care ai nevoie in mod constant, indiferent ca iei parte la curse de sosea sau mountain-bike. Rezistenta se castiga destul de greu, dar se si pierde la fel greu si din motivul acesta este bine sa lucrezi constant la ea. Principiul acestui tip de antrenament este destul de simplu. Trebuie sa dureze cat mai mult, iar efortul sa fie de o intensitate moderata.



De asemenea, te vei obisnui sa stai pe bicicleta mult timp, lucru deloc usor de realizat avand in vedere durerile de spate si picioare care apar pe parcurs. Astfel de antrenamente poti face o data sau cel mult de 2 ori pe saptamana. Ca reper de durata, ar trebui sa fie in jur de 4 ore, care pot sa se prelungeasca cu inca 1 sau 2, depinzand de forma fizica in care te afli. Intensitatea trebuie sa fie una moderata, cuprinsa intre 60% si 80% din VO2max,  adica in zona de rezistenta.

Efortul de lunga durata iti va consuma multe din caloriile disponibile. In timpul unui astfel de antrenament mereu sa iti iei ceva de mancat cu tine. Principalii combustibili pentru rezistenta sunt carbohidratii si lipidele, asa ca poti sa ai la tine un baton, o ciocolata, un gel, banane sau chiar si un sandwich. Sa nu neglijezi nici hidratarea. Este de preferat sa ai niste bauturi izotonice in bidon, dar daca ramai fara, nici apa nu este rau de folosit.

Fiind hidratat in mod adecvat este prima cerinta a performantei garantate: s-a dovedit ca o pierdere de apa de 2 % din greutatea corporala reduce randamentul exercitiilor cu pana la 20%, pe cand o pierdere de 5% poate reduce abilitatile fizice pana la 30 %.

Antrenamentul de rezistenta este tipul de antrenament care trebuie sa il folosesti daca vrei sa slabesti. Este dovedit stiintific ca pentru arderea grasimilor, zona de puls cea mai eficienta este zona de revenire si cea de rezistenta inferioara, corespunzatoare unui intensitati mici.

Un antrenament atat de lung ca cel de rezistenta poate deveni plicitisitor cateodata, chiar daca esti intr-un grup mai mare. De aceea recomand ca traseul ales sa fie unul cat mai variat, care sa iti ofere posibilitatea de a iesi din  monotonie: o urcare, o portiune mai valurita, sau o zona cu vant mai puternic. 
Poti adauga niste intervale pe parcursul antrenamentului. 


Fie faci niste sprinturi, fie repetati ce ati facut la un antrenament cu intervale lungi, ambele variante sunt bune pentru a alunga un pic din plictiseala. Cu toate acestea, nu exagera cu intensitatea. Calitatea pentru care lucrezi la acest antrenament este rezistenta. Tot stiinta a facut o observatie si in acest caz. Rezistenta dezvolta capacitatea aeroba (capacitatea de a presta efort de intensitate medie). Daca o dezvolti prea mult, rezistenta anaeroba (capacitatea de a presta efort de intensitate maximala sau sub-maximala) va avea de suferit, in sensul ca se va diminua. Deci nu exagera cu antrenamentele de rezistenta.

Orice zi este buna pentru a-ti programa un astfel de antrenament. Acesta poate fi efectuat indiferent daca esti mai obosit sau mai odihnit. Inceputul saptamanii este bine sa fie dedicat antrenamentelor cu intervale. Acestea pot fi facute cu eficienta maxima doar pe fond de odihna. Asa ca cel mai bine ar fi ca antrenamentul de rezistenta sa aiba loc undeva pe la sfarsitul saptamanii.

Asa cum v-am promis va voi spune 2 secrete pe cat de banale atat de esentiale in disciplinele sportive si anume :


" Alimenteaza-te constant ! Bea inainte sa iti fie sete si mananca inainte sa iti fie foame!" 



Acest lucru l-am invatat pe propria mea piele dupa ce la un concurs am sarit peste 2 puncte de alimentare, iar spre finalul cursei visam la snitele cu pireu. De atunci mi-am invatat lectia si acum la curse mananc constant in inghitituri mici, iar randamentul meu este altul. Pot sa fortez pe toata durata cursei.
Asa ca nu uitati sa va alimentati corespunzator, din timp !


sâmbătă, 27 octombrie 2012

ERW - Airless Bicycle Tires - cauciucurile viitorului.



Bine ați venit la viitorul tehnologiei bicicletelor. ERW © Reinventeaza roata !






Beneficiile de a scoate aerul din pneuri complet a fost cunoscut încă de la început. ERW © design patentat Airless face bicicleta mai sigura
și mai eficienta. Obstacolele ruleaza sub roțile © ERW cu precizie si confortul ideal, totodata păstreaza anvelopa pe banda de rulare. Design-ul nostru poate fi creat pentru a avea pe deplin reglaj asupra confortului la rulare al benzii de rulare, drumuri sau condiții de pistă.

Viitorul merge inainte, urca si tu !





Cum sa iti calculezi nevoile energetice zilnice.

In functie de cat de activ esti, asta depinzand de ce fel de sport practici, si inca 3 caracteristici ale tale, iti poti calcula necesarul zilnic de kilocalorii.

Etapa 1.

Calcularea metabolismului de baza (MB)

Femeie                              Barbat
A = 2,67 x varsta              A = 3,8 x varsta
B = 401,5 x inaltime (m)    B = 456,4 x inaltime (m)
C = 8,6 x greutate (kg)      C = 10,12 x greutate (kg)

MB = A + B + C              MB = A + B + C



Etapa 2.
Calcularea nivelului de activitate fizica

Nivel                                                                     Coeficient
Sedentar(foarte putin activ)                                     1,35
Mediu activ (2-3h de sport pe saptamana)              1,55
Activ (1h de sport pe zi)                                         1,75
Foarte activ ( peste 2h de sport pe zi)                     1,95



Nevoile energetice = MB x coeficient de activitate

Ex.
Eu am 19 ani, 1,72 m si 57 kg. Momentan sunt in extrasezon si sunt activ, innot la bazin sau ies cu bicicleta timp de o ora pe zi.
MB=72,2 + 785 + 566 =  1423,2 kcal
Nevoile energetice = 1432,2 * 1,75 = 2490 kcal

vineri, 26 octombrie 2012

Vanessa Fernandes foloseste Isostar !



Vanessa FERNANDES

 
Vanessa Fernandes, triathlonista din Portugalia, a obtinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008. Ea este campioana europeană și mondială triatlon (Lisabona, Campionatul European 2008, la Madrid Cupa Mondială 2008)


Relația pe care am dezvoltat-o cu ISOSTAR se bazează pe un parteneriat de încredere, precum și o colaborare strânsă între noi. Activitatile mele sportive sunt foarte intense și epuizante. Uneori e  nevoie de multe ori de călătoriile pe distanțe lungi luandu-ma departe de țara mea, de cei dragi ai mei, precum și susținătorii mei. Cu toate acestea, recompensele de la victoriile mele sportive îmi permit să trec cu usurinta peste momentele mai puțin vesele.

Cred că e esențial să am o dieta adecvata si bine echilibrata pentru corpul meu, pentru a avea potențialul de a-mi da un impuls atunci când am nevoie de el cel mai mult. De aceea, dieta mea nu se poate baza doar pe produse alimentare tradiționale, și mă uit în mod regulat pentru surse de energie specializate pentru rezultate optime.
Am ales ISOSTAR ca o sursă suplimentară de energie, deoarece este brandul in care am încredere, care imi da cantitatea optima de energie exact atunci când am nevoie de ea. Isostar oferă, de asemenea, o gamă largă și variată de soluții energetice.


ISOSTAR este energia mea cea mai buna!

luni, 22 octombrie 2012

Bine v-am gasit !

Hello world, de la noul reprezentant Isostar din partea de vest a Romaniei.

Isostar te pune in miscare !